Moare o lume ca alta să se nască
Starea spirituală a societății occidentale, a Europei, a Creștinătății – cum era numită Europa până în secolul al XVI-lea – este fidel reprezentată de această sugestivă, ireal de frumoasă, dar tragică fotografie.
În anul 1986, când s-a deversat sterilul de la mina de cupru din Roșia Poieni, satul Geamăna (județul Alba), după evacuarea locuitorilor, a fost înecat. Astfel s-au format 100 de hectare de lac-mormânt, un mâl roșu, fascinant de frumos, dar înfricoșător de nociv. Doar turla bisericii mai iese din rezidurile cianurate ale minei de cupru.
Credința creștină, în Europa cel puțin, abia își mai ține capul afară din mâlul ireal de frumos, dar, înfricoșător de nociv. Și această imagine este cu atât mai tulburătoare cu cât știm cum au fost începuturile ei. Creștinismul nu s-a răspândit tăcut și pe furiș ca o târâtoare pe zid, ci, dimpotrivă, ca o explozie cu suflu și foc puternic.Nimic nu i-a putut opri pe apostoli,nici măcar moartea… oricât de violentă le-a fost. Primii ucenici au pornit cea mai mare ofensivă din istoria omenirii, ofensivă care nu a încetat nici până azi. O mână de oameni, impresionanți prin banalitatea și nedesăvârșirea lor, dar înflăcărați de Duhul Sfânt, prin viața și moartea lor au schimbat istoria, au pornit o mișcare invincibilă, au răsturnat valorile acelei lumi și au creat ceea ce azi numim creștinism… asumat de 2,2 miliarde de oameni, dar trăit de prea puțini. Oamenii aceia au răscolit lumea(Fapte 17:6) atunci. Mă întreb dacă noi, azi, mai răscolim ceva în lumea noastră?
Prea multe biserici seamănă mai mult cu niște frigidere, decât cu niște altare; mai mult cu niștecavouri, decât cu niștematernități.
Creștinismul se află în retragere din spațiul public, iar biserica nu mai deține autoritatea culturală pe care a avut-o în generațiile trecute. Din păcate, din diferite motive, și la nivel politic suntem martorii unei defrișări a memoriei creștine a Europei[1]. Sunt de părere că cea mai mare provocare a creștinilor în următorii 50 de ani va fi administrarea tranziției de la omajoritate moralăla o minoritate profetică.
Cred că trebuie să ne obișnuim treptat cu gândul minorității creștine într-o lume occidentală agresiv îndreptată spre păgânism și să ne regândim (eventual să ne recalibrăm) strategiile, tacticile și metodele de diseminare a adevărului lui Dumnezeu pentru vremurile în care trăim, pentru azi. Biserica nu este pentru ieri, ci pentru azi și pentru mâine.
În același timp, privind la aceeași fotografie, dar din alt unghi, am putea dezvolta o perspectivă mai optimistă. Da, biserica abia își mai ține capul afară din mâlul ireal de frumos și nespus de nociv, dar, încă și-l mai ține. “Mâlul”, “rezidurile cianurate” ale umanismului occidental, chiar dacă au inundat biserica, nu au reușit să o înece… și nici nu vor reuși, pentru că, “porțile Locuinței Morților nu o vor birui.”
Am afirmat deja că cea mai mare provocare a creștinilor practicanți în următorii 50 de ani estemânuirea tranziției de la omajoritate morală la ominoritate profetică.Dar chiar și așa, o minoritate creștină profetică își poate îndeplini responsabilitățile, își va putea ține capul deasupra mâlului până când Domnul Isus Hristos va reveni și va seca lacul-mormânt aducând Creația la un pământ nou și un cer nou, pentru un om nou.
Societatea occidentală și-a pierdut busola morală, acel simț lăuntric al direcției și securității. Ei bine, eu cred că Biserica încă îl mai poate oferi. Și ca să-l ofere, marea ei nevoie nu este deputere politică, financiară sau socială, ci, deinfluenţă.
Influenţa pătrunde în toate nivelele, puterea impune la toate nivelele. Influenţa se transmite către alţii, puterea se păstrează pentru sine. Influenţa se clădeşte, puterea se apucă.Influenţa durează, puterea încetează.
Cultura în care trăim suferă schimbări rapide, iar ritmul schimbării se accelerează, nu încetinește. Distanța între cât de repede mă schimb eu și cât de repede se schimbă lucrurile în jurul meu, se numeșteirelevanță.
Ca biserică este vital să înțelegem tendințele vremurilor și să le abordăm inteligibil și înțelept. Pentru mine experiența lui Neemia este paradigmatică:
Cei ce zideau zidul, şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma. Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine. Am zis mai marilor, dregătorilor, şi celuilalt popor: “Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii. La sunetul trîmbiţei, să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.“ (Neemia 4:17-20)
Adică, în timp ce lucrăm la zidirea Bisericii să stăm cu “sabia încinsă” și cu “urechea atentă“ la “sunetul trâmbiței” ca să nu fim surpinși de “sanbalați, tobiți, arabi, amoniți și asdodiți”, adică, de schimbările lumii în plan politic și cultural.
A venit vremea să “sunăm din trâmbiță”, vremea unei dezbateri, poate chiar publice, despre starea bisericilor evanghelice din Romania. Membralitatea este în picaj, starea morală a celor care încă își mențin adeziunea față de biserică este tributară unei gândiri din ce în ce mai relativiste, iar generația tânără nu-și mai găsește locul sau nu mai vede beneficiile frecventării comunității de credință locale.
În același timp, a venit vremea și să gândim inovativ. Istoria aparține inovatorilor. Henry Ford, inventatorul automobilului, a spus: Dacă aș fi întrebat oamenii ce și-ar dori, mi-ar fi răspuns, cai mai rapizi. Dacă Ford nu ar fi acceptat provocarea inovării, progresul ar fi fost cel puțin limitat, dacă nu chiar blocat.
Cartea Faptele Apostolilor ne relatează modul, chiar dacă pe alocuri radical, cu siguranță inovativ, în care apostolii, sub îndrumarea Duhului Sfânt, au gândit și condus tranziția de la iudaism la creștinism.
Creștinismulnu a fost lansatca un sistem complet elaborat de doctrine și practici. Els-a dezvoltat, reacționând sub călăuzirea Duhului Sfânt, la provocările și problemele cu care s-a confruntat pe teren. Domnul Isus le-o spusese deja: “Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteți purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.”(Ioan 16:12-13)
În primul rând îi putem vedea pe apostoli desprinzându-se de sub autoritatea Sanhedrinului prin acea faimoasă afirmație: “Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu.”
Apoi, Ștefan, luminat de Duhul Sfânt, anunță încheierea funcției Templului, a jertfelor și a preoției leviticale.
Petru, la rândul lui, calcă codul iudaic de sfințenie intrând în casa unui ne-evreu și mâncând “mâncăruri necurate”.
Mai apoi, un alt pas epocal făcut de Conciliul apostolilor de la Ierusalim este îndepărtarea oficială de circumciziune,numind-onenecesară și irelevantă pentru mântuire.
Iar dacă am continua să urmărim faptele apostolilor în cartea cu același nume, îl vom putea găsi pe Pavel separând fără echivoc noua Cale, cum o numea el, de spiritism, de orice formă de manifestare politică și de orice formă de păgânism și filosofie.
În esență, o abordare inovativă, ancorată cultural, sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Am pus aceste gânduri laolaltă încercând doar să stârnesc o preocupare existentă deja în cercurile de conducere ale bisericilor noastre. Sunt câteva întrebări acute, vitale și obligatorii pe care trebuie să ni le punem și să ne străduim să găsim și răspunsurile la ele, sub îndrumarea Duhului Sfânt.
Care sunt tendințele vremurilor și cum le putem aborda inteligibil și înțelept?
Ce înseamnă minoritate profetică?
Ce înseamnă și cum se manifestă influența?
Care sunt câteva modalități concrete prin care am putea dezvolta influența bisericii în spațiul public?
Ce ar însemna gândire inovativă în contextul lucrării și misiunii bisericii? Care sunt câteva măsuri concrete de înoire care ar trebui luate?
Vă invit să vă frământați cu aceste lucruri pentru ca, atunci când ni se va permite să ne și întâlnim, să putem dezbate ideile și frământările cu care ne confruntăm și găsi soluții inspirate de sus.
Știu că Sfânta Scriptură ne avertizează că, “dragostea celor mai mulți se va răci” și că “lepădarea de credință” este (sau va fi) un fapt socio-istoric, dar aceasta nu înseamnă că Biserica va muri. Biserica este invenția și planul lui Dumnezeu pentru această lume. Biserica este aici ca să stea. Și noi avem responsabilitatea să o conducem înainte.
Autor Rei Abrudan, pastor Biserica Via, Cluj-Napoca
[1] Pe data de 17 mai 2007, ziarul Cotidianul titra: Dumnezeu scos de Merkel din Constituția UE. Noul tratat al UE ce ar trebui semnat de cele 27 de state în iunie, nu va conține referiri la caracterul creștin al Europei.